Pentru că vremea s-a răcit considerabil, în sezonul rece spațiul special amenajat pentru desfășurarea de activități de picnic din cartierul Făget, orașul Mioveni va funcționa după un nou program.
Astfel, zona de picnic va fi deschisă după programul: L – V: 12.00 – 20.00, iar S – D: 08.00 – 23.00.
Publicul vizitator va putea beneficia în continuare, după noul program, de facilitățile din zonă - locul de joacă, grătarele, foișoarele – toate puse la dispoziție gratuit de către autoritățile locale. De asemenea, instalația de tiroliană din zona de picnic Făget, pusă în funcțiune în acest an, a fost închisă, urmând a fi redeschisă în primăvară, odată cu încălzirea vremii. 
Pentru alte probleme sau pentru semnalarea unor nereguli în ceea ce privește organizarea și funcționarea zonei, vă rugăm să apelați numărul de dispecerat: 0348/457.102 sau 0736.202.067.