Sâmbătă, 18 septembrie 2021, voluntarii sunt așteptați la Primăria oraşului Mioveni, în intervalul 08.30 - 09.00, la cea mai amplă acțiune de ecologizare„Let’s Do It România!”.
Sub coordonarea echipelor din cadrul Primăriei Mioveni se vor organiza acţiuni de ecologizare în mai multe zone verzi din oraș, accent punându-se pe malurile Râului Argeșel și zona Pădurii Făget.
Pentru ca rezultatul acțiunii să fie unul de impact, voluntarii sunt aşteptaţi să participe în număr cât mai mare.
Aceștia vor avea la dispoziţie mănuşi de protecție şi saci de plastic din partea organizatorilor, iar Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL va asigura suportul logistic și transportul deşeurilor colectate.
Cei care doresc să se înscrie în această campanie pot obţine relaţii suplimentare de la reprezentanţii Biroului Protecţia Mediului din Primăria Mioveni sau la numerele de telefon 0348/455.444 (interior 111).
 
Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni, natură şi iarbă