Având în vedere faptul că în această perioadă este înregistrat un consum mare de apă potabilă, S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni S.R.L. atrage atenția cetățenilor orașului Mioveni, în special celor care locuiesc la case, să folosească apa potabilă doar în scop mențajer, și nu pentru udatul grădinilor, al gazoanelor, sau diverse activități care implică un consum excesiv de apă, deoarece acesta duce la scăderea presiunii sau la lipsa apei pentru o parte din consumatori.

Din acest motiv, vă rugăm să consumați cu moderație apa, și să țineți cont că folosirea apei potabile în alte activități în afară de cele menajere este contrar legislației în vigoare și afectează ceilalți consumatori din aria de operare, existând frecvente situații în care aceștia nu pot sa beneficieze de apă potabila nici măcar pentru igiena personală și necesitățile gospodărești.

S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni S.R.L. va face verificări în teren, iar cei ce vor fi depistați că nu respectă cele menționate vor suporta consecințele legale.