Ziua Gospodarului, 20 iulie, este ziua angajaților din serviciile publice. Asemenea tuturor operatorilor de servicii publice din România, Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL sărbătorește astăzi, 20 iulie, Ziua Gospodarului, alături de dumneavoastră, colegi, colaboratori, parteneri.

Rolul nostru, al celor care muncesc în serviciile publice, fie că vorbim despre alimentarea cu apă și canalizare, epurarea apelor uzate menajere, salubritate, spații verzi, iluminat public, este unul deosebit de important în viața comunității locale în care ne desfășurăm activitatea.

Așa cum spune și motto-ul nostru, “Alături de comunitate”, încercăm să ne îndeplinim cât mai bine rolul și sarcinile, unul dintre obiectivele strategice ale managementului nostru fiind chiar orientarea către client, către nevoile acestuia. Fără îndoială, cel mai important obiectiv pe care ni l-am propus este oferirea de servicii de calitate și îmbunătățirea calității vieții populației.

SEdC Mioveni împlinește anul acesta 8 ani, timp în care a evoluat de la o societate mică, cu aproape 100 de angajați, formată prin reorganizarea Serviciului ADP și a Serviciului de Iluminat Public, ce funcționau ca servicii distincte în subordinea Consiliului Local Mioveni, la societatea de astăzi, cu aproape 450 de angajați și o paletă largă de servicii specifice sferei de interes public general și nu numai: apă-canal, iluminat public, construcții civile, salubritate, întreținere spații verzi, ecarisaj, transport, întreținerea și administrarea domeniului public și privat din orașul Mioveni. Pe lângă acestea, societatea noastră desfășoară si activități de restaurant –catering, administrarea bazelor sportive și a celor de agrement, și a deschis, de curând, o modernă stație ITP și un service auto.

Activitatea noastră este una bună, iar strădaniile noastre în a performa în creșterea constantă a calității serviciilor oferite nu trebuie să înceteze.

Cu ocazia Zilei lucrătorului din serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare, conducerea SEDC Mioveni transmite întregului colectiv de salariați mulțumiri pentru activitatea depusă, cu responsabilitate, profesionalism și consecvență, repere care au garnatat succesul acestei companii. Doresc să vă mulțumesc tuturor, colectivului nostru, partenerilor și colaboratorilor pentru prezența astăzi aici, și vă transmit un sincer “La mulți ani!”